Mă pregătesc de vacanţă, după un an extraordinar de greu, dar și frumos. Pentru că, atunci când privești în urmă, important este ceea ce ai creat, ce ai construit, relaţiile pe care le-ai consolidat și lucrurile bune pe care le-ai adus la viaţă.

Pe mine nu mă entuziasmează deloc aceste ţări nordice care reduc și tot reduc săptămâna de lucru până nu mai rămâne nimic din ea. Eu cred cu toată tăria că omul este pe acest pământ ca să creeze, ca să muncească, să simtă că, în anii pe care i-a petrecut în această lume, a făcut ceva, a lăsat ceva în urmă, a ajutat, a construit. Da, e drept, nu sunt adepta stilului de viaţă workaholic, cred că ne dezumanizează, dar la fel ne afectează și lipsa activităţii, lipsa unui scop care poate veni odată cu munca.

În ultima vreme, de fiecare dată când vorbesc cu cineva (prieten, partener, furnizor, interlocutor invidios), primesc, invariabil, aceeași întrebare: „Am văzut câte faceţi și e incredibil, absolut incredibil. Cum faceţi atâtea lucruri? Cum reușiţi?”

La început, nu prea dădeam atenţie, obișnuită fiind de o viaţă să muncesc mult și să mă străduiesc să iasă perfect.

De la o vreme însă, prea s-au înteţit aceste întrebări, așa că am făcut ceea ce, de regulă, nu prea fac – m-am uitat în urmă și am socotit, am evaluat, am analizat.

Iar ceea ce am găsit m-a umplut de sentimente contradictorii: recunoștinţă, bucurie, satisfacţie, entuziasm, teamă.

Pentru că, într-adevăr, în ultima vreme am făcut mult, foarte mult: un nou Forbes, de 200 de pagini, cu un conţinut pentru care primim mereu aprecieri; un nou Forbes Life, revista pe care o iubesc atât de mult și care este etalonul regiunii în materie de publicaţii de lifestyle; Up by Forbes într-o formă nouă, cu subiecte pe care sunt mândră să le prezint, în premieră absolută; evenimente multe, dar, mai ales, originale, cu concepte fără precedent.

Și da, mă pregătesc să îmi reiau blogul, pentru că ador să scriu. Și construim o comunitate – 100 de fapte bune.

Recunosc, atunci când mi-am făcut rezumatul ultimilor doi ani, m-am simţit copleșită când am remarcat cât de multe lucruri am reușit să realizăm, o mână de oameni, oamenii pentru care îi mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare zi, oamenii pe care îi iubesc mai mult decât pot spune sau scrie.

Așa că mă pregătesc de vacanţă, unde sper să am liniște și pace, ca să gândesc următoarele proiecte minunate. Liniște și pace însemnând pentru mine hohote de râs, glume (adesea proaste), mâncare bună și joacă, totul pe fundalul gălăgios asigurat de doi copii care sunt pentru mine izvor de viaţă. Și așa primesc energia de a privi și de a merge înainte.

#ebunDumnezeu

*Editorial apărut în numărul din iulie al revistei Forbes Life România