raluca-michailovSă începem cu o grămadă de ”Nu” – nu mint, nu bârfesc, nu invidiez, nu sunt perfectă, nu sunt foarte calmă, nu sunt de fiecare dată atât de înțeleaptă precum mi-aș dori.

Am împlinit recent 40 de ani, deși parcă ieri aveam 22. M-am schimbat mult în ultimii ani, de fapt îmi place să cred că am evoluat către ceea ce eram de fapt, dar nu știam – mai bună, mai rezistentă, mai realistă, dar cu mare drag de viață. Visez în continuare, însă mai puțini cai verzi și mai multe călătorii, mai multe cărți, mai multe fapte bune.

Îmi place luxul – deși am înțeles cu ceva vreme în urmă ce îmi spuneau numeroși oameni foarte-foarte bogați: cel mai mare lux este timpul, mai precis posibilitatea de a alege cum și cu cine îl petreci. Eu l-aș petrece pe tot cu Andrei al meu și cu Gugu (nume de cod pentru fiul meu), făcând însă loc și pentru prietenii care îmi sunt practic familie.

Uneori vorbesc foarte mult, alteori aș tăcea cu zilele, să încerc să urmăresc multele locomotive din mintea mea. Unele m-au dus în locuri superbe, altele au luat direcții catastrofale. Așa e viața, bănuiesc.

Ador călătoriile, clădirile vechi, moda foarte scumpă sau designerii total necunoscuți, îi iubesc pe Maupassant și pe Cehov, dar și pe Rodica Ojog-Brașoveanu.

Devorez știrile și cred că printul nu are moarte. Printul bun, adică.

Și, mai presus de toate, cred în Dumnezeu, marea constantă a vieții mele.

Ce veți găsi aici? Gândurile mele, așa cum sunt ele și cât valorează. Fără un ritm asumat, căci am niște reviste de făcut, un soț de iubit și un copil de crescut. Și, mai ales, fără reclamă, mascată sau nu.