Shigeri Takamatsu este o persoană fascinantă – a plecat din Tokio pentru a-și efectua studiile în Statele Unite, a ajuns într-o poziție de top în industria orologieră de lux elvețiană, a călătorit în toată lumea, apoi s-a stabilit … într-o pădure din Cehia, alături de fetița ei și de soțul pădurar. Mă bucur să vă ofer un interviu cu o femeie de carieră și de familie.

Ești o persoană care a călătorit mult. Cum s-a întâmplat călătoria ta – din Japonia în America şi apoi în Europa?

M-am născut şi am crescut într-o familie japoneză tradiţională. Am părăsit Tokio la vârsta de 15 ani şi m-am mutat în Statele Unite. După primul job în New York, m-am întors în Japonia, pentru că nu am putut obţine o viză de lucru. Am plecat iar din Japonia în State ca să fac o şcoală de studii postuniversitare. Pe durata studiilor, m-am mutat în Franţa şi am terminat acolo o facultate internaţională de studii comerciale. Apoi am lucrat la o casă franţuzească de top, de bijuterii şi ceasuri. Cariera m-a purtat apoi prin Japonia, Germania şi Franţa. Astăzi locuiesc în Cehia, într-o pădure.

Ce anume te-a determinat să părăsești Japonia?

Am fost înscrisă la o şcoală japoneză tradiţională de fete de la vârsta de 12 ani. Odată ce ai reuşit să intri într-o astfel de şcoală, nu mai ai motive (nici tu şi nici părinţii tăi) să îţi faci griji până la colegiu şi, în cele din urmă, până ocupi un post de secretară … Din perspectiva mea de atunci, misiunea şcolii era aceea de a educa fetele să devină nişte gospodine, dar cu şcoală. Descoperirea sinelui şi dorinţa de a urma studii universitare erau doar nişte obiective secundare. Îmi doream să studiez la o şcoală care să îmi ofere posibilitatea de a alege materiile de studiu. Eram o rebelă. Dacă aş fi trecut de la o şcoală la alta în Japonia, aş fi fost catalogată drept „instabilă emoţional“. Pentru că ştiam că în liceele americane există posibilitatea alegerii cursurilor, pur şi simplu m-am îndrăgostit de ideea de a-mi continua studiile în State. Am avut nevoie de un an întreg ca să îmi conving părinţii – japonezi tradiţionalişti – să accepte această idee. Acest lucru s-a întâmplat datorită susţinerii din partea unchiului meu – o persoană cu orizonturi largi.

Cum a fost experienţa din State?

M-am adaptat uşor la mediul de acolo, al cărui principal avantaj era acela că nu avea o istorie îndelungată. O schimbare majoră în sistemul meu de convingeri a avut loc datorită minunaţilor mei profesori, prieteni, dar şi datorită educaţiei umaniste. Am învăţat despre individualism, despre încrederea în propriile puteri, despre şanse egale … valori care îmi sunt în continuare dragi şi astăzi. Spre deosebire de Japonia, unde totul era hotărât, stabilit şi dovedit „la milimetru“, americanii mă încurajau să experimentez, să descopăr, să sparg plafoanele.

Cum ai început să lucrezi în industria orologieră? Știu că ai deținut o poziție foarte înaltă, într-o companie din top 3.

Am simţit că retailul este următorul pas spre evoluţie în industrie. Nu exista acea experienţă a orientării către client. Când i-am spus acest lucru persoanei care ţinea interviul de angajare, mi s-a propus să mă alătur companiei.

Cum ai caracteriza segmentul de lux al industriei orologiere elveţiene?

Este o industrie în care predomină bărbaţii … Ca să fii director executiv, trebuie să fii bărbat. E un lucru deja ştiut că trebuie să acţionezi suficient de cooperant pentru a menţine profitabilitatea. Există oportunitatea de a adăuga valoare printr-o orientare mai accentuată către client, cu precădere în ceea ce priveşte serviciile post-vânzare şi satisfacerea clienţilor care aparţin unui „trib global“.

Ştiu că ai lăsat cariera deoparte pentru o perioadă pentru a te concentra asupra vieţii de familie. Cum a fost trecerea de la ritmul rapid al vieţii profesionale în industria luxului la creşterea unui copil în pădurea din Cehia?

A fost o alegere conştientă – aceea de a mă rupe de oraşele pline de mesaje de marketing şi de o anumită normă socială. Îmi doream să experimentez, să văd dacă mă pot bucura de o viaţă stoică alături de un paznic forestier. A fost o idee grozavă în teorie, dar trupul şi mintea mea au avut parte de şocuri culturale dintre cele mai diverse. Primul lucru pe care a trebuit să îl schimb au fost încălţările. Am aflat în scurt timp că, de pildă, Converşii fac parte din categoria încălţămintei elegante. Apoi, am fost nevoită să mă confrunt cu lipsa totală de servicii. Nu puteam cumpăra nimic din afară. Eram în afara ariei de acoperire a serviciilor DHL. Nu aveam la dispoziţie niciun buton care să-mi permită să ajustez temperatura camerei. Trebuia să fac focul … Pas cu pas, am înţeles că natura e puternică, generoasă şi că nu se grăbeşte. Asta m-a făcut să mă simt umilă şi relaxată în noul meu rol de mamă. Să-mi las copilul să descopere bucuria anotimpurilor, a plantelor, a animalelor şi a focului în mijlocul naturii blânde a Europei a devenit un privilegiu.

Ce te-a făcut să revii în industria orologieră?

Iniţial, am crezut că o să sfârşesc vânzând mere la colţ de stradă. În zona în care locuiesc eu, nu există o piaţă de desfacere pentru ceasuri şi bijuterii de lux. Apoi, am făcut un pact cu soţul meu: să zbor oriunde mă poartă cariera, dar în timpul acesta, pădurea să rămână căminul familiei noastre. Oamenii cu care lucrasem în trecut m-au primit, din fericire, cu braţele deschise!

Ce poziţie ocupi în prezent? Cum anume te-ai caracteriza ca persoană de afaceri? Care este stilul tău în business?

Sunt consultant independent în domeniul ceasurilor şi bijuteriilor de lux. Sunt specializată pe marketing şi retail. Clienţii mei actuali sunt cu precădere din Europa şi Asia. Pentru că am avut şansa de a trăi şi a munci în mai multe ţări, sunt conştientă de diferenţele culturale şi sunt capabilă să mă adaptez. Domeniul orologeriei de lux este, cu siguranţă, unul internaţional, dar oamenii sunt mai degrabă mono- decât multiculturali. Mie îmi place să construiesc punţi de legătură.

Stilul meu este să promit puţin, să ofer mult şi să-mi susţin întotdeauna vorbele prin fapte.

Cum împaci perioadele lungi de absenţă cu viaţa de familie?

Copilului meu îi spun aşa: „Trebuie să călătoresc, pentru că cineva din ţara X are nevoie de ajutorul meu“. Locul de muncă al soţului meu este pădurea şi, ca atare, programul lui de lucru este foarte flexibil. Noi doi avem un pact pe care îl respectăm, adaptându-ne la programul călătoriilor mele de afaceri. Asta mă ajută să nu am mustrări de conştiinţă în ceea ce priveşte timpul petrecut departe de casă. Apoi, ne-am creat nişte deprinderi mărunte, ca să ne bucurăm şi în perioadele când suntem departe unii de ceilalţi. Ne trimitem ilustrate. Eu îi citesc cărţi copilului meu pe Skype. Avem în permanenţă două ceasuri acasă – unul potrivit după ora din Tokio, celălalt, după ora din Paris. De asemenea, avem o hartă a lumii pe perete…

Care sunt valorile tale fundamentale – în afaceri şi în viaţa de familie?

Orientarea asupra nevoilor clientului final, recunoştinţă, capacitatea de a surprinde în permanenţă şi, nu în ultimul rând, respectarea, în practică, a principiilor mele morale.

În viaţa de familie – dragostea, respectul, toleranţa, susţinerea reciprocă pentru o dezvoltare armonioasă şi pentru a căpăta curaj, dar şi împărtăşirea bucuriilor vieţii.

Care sunt punctele tale forte – ca persoană de afaceri şi ca mamă? Dar slăbiciunile?

Am curajul de a alege calea mai puţin bătută. Sunt o persoană multiculturală, tenace şi uşor adaptabilă. Am ochi de vultur şi observ cu uşurinţă detaliile.

Slăbiciunile… copilul meu şi pantofii frumoşi.

Dacă ai putea da timpul înapoi, ce anume ai schimba la cariera ta?

Aş învăţa să vorbesc foarte bine franceza şi germana şi aş absolvi nişte cursuri de istoria artei şi studii muzeale. Mi-ar fi plăcut foarte tare să am în grijă piese orologiere de mare valoare.

Cum faci faţă crizei actuale din industria orologeră?

Cred că lucrurile s-au aşezat deja. Sunt recunoscătoare pentru faptul că avem multe proiecte pe partea de retail.

Plănuiești să te întorci în Japonia într-o bună zi?

În momentul de faţă​ nu am astfel de planuri. Dacă familia mea va dori să trăiască acolo, nu voi avea nicio ezitare în acest sens.

 

(Material apărut în numărul din iulie al revistei Forbes Life România din iulie 2017)