Andrei al meu, când a ajuns pentru  prima oară la New York, într-o  dimineață caldă  și însorită de  septembrie, s-a pomenit  chiar lângă  Central Park, pe unde vedeți  în filmele  romantice toate trăsurile cu cai, aproape de  Fifth Avenue, chiar pe la celebrul Waldorf Astoria și nu mai puțin celebrul magazin Apple.

Urma să stăm câteva zile, cu multă treabă, dar și cu sightseeing. În primele momente în care am ieșit din hotel, după cazare, pentru o plimbare relaxată, Andrei a tras puternic în piept aerul impregnat total de mirosul de balegă de la cai, a văzut puhoiul de lume care circula pe Fifth, a înregistrat și munții de saci de gunoi din fața restaurantelor superexclusiviste, gunoi care se descompunea încet dar sigur la cele 30 și ceva de grade Celsius, a remarcat și traficul infernal și a spus (repet, după cinci minute maximum): „Putem pleca mai repede acasă?Hai să sunăm să vedem dacă putem obține un zbor înapoi acasă diseară“.

Nu glumea deloc și a fost nevoie de vreo două trei zile ca să își revină cât de cât. Nu am plecat mai devreme spre București, dar, ce-i drept, multă vreme după acea primă vizită, atât eu cât și Andrei, de fiecare dată când ne nemulțumea ceva foarte tare în București, ne consolam cu deja antologica frază „Lasă, bine că nu locuim în Manhattan“.

e436d602d1c03df8f9cc8798cabc9fc9

 

Acesta nu este un articol care vrea să critice New York. Deloc. Îmi place foarte mult metropola, însă după mai multe vizite. Este, cum ar spune americanii, un „acquired taste“. Pentru iubitorii de orașe mai relaxate, mai elegante, mai verzi, New York nu va fi dragoste la prima vedere. Ritmul este mult prea alert, ca să nu spun zdrobitor, oamenii sunt cam prea stresați, iar șobolanii din Central Park cam prea mari.

E un oraș al contrastelor – nu mi-a ieșit nici acum din minte imaginea unei doamne în haină lungă de blană ieșind din limuzină și îndreptându-se către apartamentul ei din clădirea cu portar de pe Park Avenue, la intrarea căreia se aciuiase și un homeless. Sau imaginea doamnelor cu genți Hermès de pe Park sau Fifth, trecând grăbite pe lângă cantinele mobile care servesc supă oamenilor fără adăpost. Iar metroul – metroul din New York este în același timp foarte steampunk și încărcat de istorie, dar și izbitor de similar unui tren al damnaților.

Dar.

Când ai privilegiul de a urca treptele Chrysler Building, a cărei siluetă delicată se decupează pe celebrul skyline.

Când bei un ceai cald într-o seară răcoroasă, sus, sus, sus pe terasa minunatului hotel Peninsula.

nello

 

Când iei masa la Cipriani și te uiți la toți oamenii de afaceri cum se măsoară din priviri și cum își evaluează ceasurile și puterea.

Când mergi la Nello’s, restaurantul celebrului și vulcanicului nostru compatriot.

Când hoinărești pe minunatul Madison Avenue, te gândești la Mad Men și te uiți la vitrinele minunate.

Când te plimbi prin Upper West Side și nu te poți abține să faci poze cu toate clădirile și să intri în toate magazinașele, care mai de care mai cool și mai dichisite.

Când intri în Barney’s (după părerea mea cel mai frumos mare magazin din State) și nu ai mai ieși de acolo, spre disperarea soțului și a cardului.

shutterstock_138430802

Când faci un tur prin oraș și te bucuri ca un copil să vezi cu ochii tăi capodoperele lui Stanford White, clădirile elegante care vorbesc despre vechiul New York, cel al lui Edith Wharton și al lui Henry James, New York-ul pe care eu îl înțeleg și îl iubesc, dar nu prea mai există.

Când vezi unele dintre cele mai minunate expoziții și magazine de antichități.

Când intri în Grand Central Station și nu te mai saturi să îi admiri liniile grațioase și când știi că acolo se mănâncă cea mai bună supă de scoici.

Când evadezi până la cel mai apropiat Shake Shack și mănânci un burger delicios, absolut delicios. Sau varză de Bruxelles așa cum îmi place mie, la The National.

New York nu e frumos. E însă vibrant, surescitant, haotic, viu. Fără scuze.