„În 2009, am fost singura companie producătoare de bijuterii care nu a concediat pe nimeni.“

Am avut onoarea și bucuria, la Baselworld, de a avea o discuție adevărată, cu un om adevărat. Un om de afaceri, un creator, un iubitor de frumos, dar, mai ales, un om. Un om care nu a uitat de unde a pornit, un om care a reușit să nu concedieze niciun singur angajat în marea criză din 2009. Roberto Coin, fondatorul și proprietarul afacerii de familie cu același nume, un brand de bijuterii care nu mai are nevoie de nicio prezentare.

Al doilea episod din serialul nostru ”Afaceri de familie” îl are în centru pe venețianul Roberto Coin, care a început business-ul cu bijuterii în 1984. Soția și fiii săi lucrează, de asemenea, în afacerea de familie, fiind implicați, alături de patriarhul Roberto, în toate detaliile companiei.

Prima dată când am fost în România… Probabil dumneavoastră nici nu eraţi născuţi, am fost invitat de preşedintele unei organizaţii de turism din România, nu mai ştiu exact care. Şi am organizat o sărbătoare românească în hotelul meu din Anglia (la vremea aceea eram în domeniul hotelier) şi pretutindeni în Londra şi în alte oraşe pentru a lansa prima staţiune de schi din România. Am organizat zboruri charter din Londra către România, pentru schi. De aceea am fost invitat în România pe vremea lui Ceauşescu. Asta se întâmpla prin anii 1971-1972.

Cu mult timp în urmă.

Da, cu mult timp în urmă, dar ne-am descurcat foarte bine. Cu un tren întreg de mese, scaune, mobilă, şefi bucătari, ospătari, organe de control, ştiţi … Securitatea, apoi orchestra … Totul a fost trimis din România în Anglia. Şi ne-au plăcut foarte mult mâncarea românească, vinul românesc, coniacul, totul era românesc. Încă mai avem fotografii din perioada aceea. Aşadar, relaţia mea cu România a început cu multă vreme în urmă.

Ce reprezintă „noul“ pentru dumneavoastră?

Ca să înţelegeţi mai bine brandul Roberto Coin, suntem opusul oricărui alt brand. Realizăm aproape 600 de modele noi în fiecare an. Asta înseamnă, în medie, cam două pe zi, în fiecare zi, în ultimii ani. De ce? În mod normal, brandurile vând acelaşi lucru tot timpul, pentru că oamenilor le place să arate că poartă Cartier, Chopard, Bulgari şi aşa mai departe. Asta mi s-a părut ciudat, chiar de la început, pentru că, odată ce ai cumpărat o cravată, nu mai vrei să cumperi aceeaşi cravată a doua oară, chiar dacă o iei la jumătate de preţ. Vei cumpăra, deci, o altă cravată. Când mergi la cumpărături, te întrebi: „Ce e nou?“, vrei să afli care sunt noutăţile pe piaţă. Mereu, întrebarea este aceeaşi: ce a apărut cel mai recent? Pe piaţa bijuteriilor, nimeni nu a mai făcut asta. Dar, dacă mergi într-un magazin Roberto Coin şi întrebi ce e nou, Roberto Coin are 600 de modele noi în fiecare an. Deci, noi suntem opusul, deja prezentăm ce e nou. Numai printr-o coincidenţă vei şti despre un produs că e Roberto Coin. Afli printr-o coincidenţă, afli pentru că ai cumpărat acel produs, dar un simplu consumator nu va şti neapărat acest lucru. Iar succesul stă în creativitate, care este în pas cu moda, cu stilul – astăzi avem părul scurt, mâine avem părul lung, astăzi îţi poţi pune nişte tocuri minunate, mâine nu mai poţi, te schimbi; astăzi te îmbraci în negru, în albastru, mâine în gri sau cine ştie? Aşadar, Roberto Coin reprezintă alegerea perfectă în ceea ce priveşte noutăţile. Apoi, te căsătoreşti cu o persoană bogată, care are mai mulţi bani. Sau te căsătoreşti cu o persoană foarte de treabă, care probabil nu are bani – deci avem un nivel diferit al preţului optim, corect? Şi Roberto Coin are un nivel diferit al preţului optim. Avem o gamă foarte variată, în pas cu lumea modei, dar şi cu realităţile acestei lumi. Avem bijuterii accesibile şi bijuterii scumpe. Dar frumuseţea nu are legătură cu preţul. Un lucru poate să fie foarte frumos fără să fie neapărat costisitor. Şi aşa putem profita de această situaţie: putem face o bijuterie foarte accesibilă ca preţ, dar foarte bine primită pe piaţă – nu neapărat pentru că este ieftină, ci pentru că e frumoasă. Aşadar, frumuseţea şi preţul nu trebuie neapărat să aibă legătură. Uneori, poţi avea o bijuterie foarte scumpă, cu diamante mari şi totul mare, dar care nu este neapărat şi frumoasă. Este scumpă, într-adevăr, dar nu neapărat frumoasă. Deci Roberto Coin este un brand diferit de multe altele. Vedem lucrurile într-o manieră diferită.

Dar, mai mult decât orice, este vorba despre servicii. Îmi place să servesc clienţii foarte bine. Vindem în 62 de ţări, avem 1.083 de clienţi, dar pe lista roşie din Italia (lista roşie este lista companiilor cu probleme), avem zero clienţi care nu au primit un răspuns sau care nu au beneficiat de servicii. Ştim să ne protejăm foarte bine clienţii. Dacă apare o problemă, oricare ar fi ea, o rezolvăm –  aşadar, întotdeauna veţi fi protejat de brand atunci când cumpăraţi un produs Roberto Coin. Dacă reprezentantul nostru nu are grijă de clienţi, este posibil să-i retragem licenţa de vânzare a produselor Roberto Coin.

Aşadar, iubim serviciile. Apoi, calitatea. Este esenţială, în orice aspect al vieţii. Chiar dacă ai produse accesibile, pe piaţă nu merg bine produsele accesibile şi de calitate proastă. Pe de altă parte, accesibil şi de bună calitate este combinaţia câştigătoare întotdeauna. Noi avem grijă la calitate.

Mai presus de orice însă, clientul cumpără cu ochii. Mai întâi trebuie să te îndrăgosteşti de acel produs, corect? Şi, aşa cum ştiţi, se consideră că designul italian este frumos în mod automat. Dacă ne gândim la designul german, ne gândim că este foarte precis şi fiabil. Dar diferenţa constă în „Fabricat de…“. Italia are o tradiţie de mii de ani în confecţionarea bijuteriilor. Evident, designerii noştri, creatorii noştri, poporul nostru are acest lucru în sânge – mai mult decât majoritatea celorlalte popoare. S-a transmis de secole întregi. Acesta este motivul pentru care designul italian este bun. Dar asta nu înseamnă că tot ce este italienesc este frumos confecţionat. Apoi, frumuseţea este ceva personal – nu toată lumea interpretează frumuseţea în acelaşi fel. Avem, deci, o manieră diferită de a gândi, o manieră diferită de a interpreta stilul, o manieră diferită de a avea grijă de clienţii noştri, de a vedea moda în general. Ştiţi, noi accesorizăm toate starurile de la Hollywood. De ce? Pentru că avem mereu ceva care se potriveşte cu ceea ce poartă ele la respectivul eveniment. Tocmai de aceea bijuteriile noastre sunt colecţionate, iubite şi apreciate de mass-media. În America, avem alte persoane care se ocupă de clienţi, iar mass-media vine aici ca să vadă ce este nou.

Şi acum, mai exact, câte colecţii aveţi?

Nici măcar eu nu ştiu exact câte sunt, dar pot menţiona câteva colecţii active. Nu le ştiu însă pe toate. Avem, de pildă, colecţia Appassionata – este încă o colecţie activă, dar va face istorie. După ce voi muri eu, oamenii vor spune: „El este cel care a inventat colecţia aceasta“. Pentru că este o invenţie. Deci această colecţie face istorie. Şi încă se vinde. Revista Vogue spunea că este una dintre cele mai bune colecţii din trecut şi una dintre cele mai bune din viitor. De asemenea, este vândută de negustorii de antichităţi. Aceştia cumpără produse din colecţia Appassionata pentru a le vinde apoi mai departe. E un lucru foarte important, deoarece, de regulă, aştepţi ca un designer să moară înainte de a transforma operele sale în antichităţi.

Devin foarte scumpe.

Da, iar eu n-am murit încă. Însă e foarte plăcut că am această onoare. Apoi, avem colecţia Garden, pe care o cunoaşteţi, şi care este o colecţie foarte frumoasă. Apoi este noua colecţie Garden, care aminteşte de grădinile japoneze. Apoi, avem colecţiile Barocco şi New Barocco. Apoi, Princess: Princess Diamonds, Princess Flower, Venetian Princess – deci colecţia se extinde. Mai este, apoi, Nabucco – şi aceasta face istorie. Avem, apoi, colecţia Animalier, care este cea mai mare colecţie cu tematică animalieră din lume. Probabil şi cea mai bună. Alţii au spus-o, nu noi. Am avut porc mic, iepure mic, cal, cal mare, cal mic, şarpe, alt şarpe, caracatiţă, altă caracatiţă… E fabulos. Pentru că tuturor le plac animalele şi natura. Nu toată lumea are bani, dar toată lumea le apreciază. Apoi, mai este şi colecţia Symphony… Avem 20-30 de colecţii şi le schimbăm în permanenţă. Gama este extrem de variată. Putem să vă dăm o listă, dar cele mai importante produse sunt pe piaţă astăzi. Vă vom trimite o listă cu ele.

Deci vă implicaţi personal în procesul de design şi creaţie?

Probabil în proporţie de 90%. Acolo am normă parţială.

Şi, în plus, vă ocupaţi timpul cu conducerea companiei.

Am câteva companii pe care le conduc, pentru că fac parte şi din consiliul de administraţie al altor companii. Putem spune, aşadar, că sunt un om ocupat. Dar lucrez cu normă parţială peste tot. Sunt director financiar al companiei – creator şi director financiar sunt două lucruri diferite.

Da, şi nu multe persoane le pot face pe amândouă.

De ce?

Pentru că se concentrează mai mult într-o direcţie sau în alta. Pentru că departamentul de creaţie este întotdeauna tentat să cheltuiască mai mult.

Şi eu de ce sunt diferit?

Sunt diferit pentru că la origine sunt un om de afaceri care s-a îndrăgostit de partea de creaţie. E foarte dificil să fii creator şi apoi să devii om de afaceri. Înţelegeţi? Dacă te-ai născut creator, e foarte greu să devii om de afaceri. Eu m-am născut om de afaceri şi am devenit creator – de aceea pot face acest lucru. Probabil puteam să creez, dar am făcut o altfel de şcoală. Dacă începi ca om de afaceri, iar apoi te îndrăgosteşti de ceva, te poţi descurca. Dacă eşti creator şi te îndrăgosteşti de partea asta… Când faci o pasiune pentru ceva, în mod normal îşi dai toată silinţa să iasă bine. Să parcurgi procesul în sens invers este aproape imposibil – un creator devine creator pentru că îi place acel stil de viaţă, îi place o viaţă frumoasă pentru că se bucură de libertate totală, face ce vrea, face ceea ce îi place, iar apoi oferă pieţei acel ceva. Iar piaţa acceptă sau refuză. Asta e libertatea. E cea mai bună parte a vieţii.

Atunci când creaţi, când vă gândiţi la o creaţie nouă, la o linie nouă, vă gândiţi la piaţă în primul rând sau, pur şi simplu, faceţi ceea ce vă doriţi?

Nu, ne gândim la pieţele de desfacere. În ziua de azi, nu îţi mai permiţi să dai dovadă de prostie. Nu poţi face lucruri frumoase care nu se vând. Suntem prezenţi în 62 de ţări, deci într-un caz ne gândim mai mult la Rusia, în altul mai mult la publicul asiatic, în altul la lumea arabă, în altul la piaţa din Europa, care seamănă foarte mult cu piaţa din America în această perioadă – mult mai mult decât oricând. Apoi, avem America de Sud, apoi, Africa – fiecare ţară este diferită, pentru că sunt oameni diferiţi. Gusturile lor se schimbă, dar în timp. Datoria mea este să te fac să-ţi schimbi modul de a gândi, adaptându-te la modul meu de a gândi. Aşa se naşte un brand. Publicul apreciază felul meu de a gândi, felul meu de a face design, felul meu de a face lucrurile. De aceea cumperi un tablou frumos – pentru că e ceva care îţi place.

Ce mai înseamnă în zilele noastre „Fabricat în Italia“?

Înseamnă totul şi nimic. „Fabricat în Italia“ ar trebui să însemne că acel lucru este frumos, dar nu totul este frumos – poate fi frumos în ochii creatorului, dar, în final, clientul este cel care decide. Un produs „fabricat în Italia“ se bucură de o mare apreciere, pentru că noi avem gusturi bune. În final, totul ţine de bunul-gust. Iar apoi, „fabricat în Italia“, aşa cum spuneam, după o tradiţie de secole întregi în care am fabricat bijuterii, haine – da, suntem capabili, muncitorii noştri sunt mai buni decât cei care lucrează în industria bijuteriilor în străinătate. Avem şi noi fabrici peste hotare şi vedem cum lucrează. Dar, desigur, lumea s-a schimbat. Există fabricanţi pretutindeni în lume, nu doar în Italia. Ceilalţi fabricanţi şi-ar dori să poată scrie pe produsele lor „Fabricat în Italia“. Chiar dacă sunt la fel de buni ca italienii – sau poate chiar mai buni, dacă ţinem seama că lumea s-a schimbat foarte mult – „Fabricat în Italia“ înseamnă, într-un fel sau altul, că acorzi mai multă atenţie.

Dar încă se mai găsesc fabricanţi în Italia, credeţi că tradiţia continuă? Pentru că tot discutam despre tradiţie şi moştenire din trecut.

Nu, există o problemă în întreaga Europă din acest punct de vedere. De asemenea, se simte puternic în politică. Eu sunt la curent cu politica. Lumea s-a schimbat complet şi nu mai are nicio logică. Asta se întâmplă pentru că: a) avem politicieni slabi şi b) banii au devenit principala prioritate în viaţă pentru majoritatea oamenilor – când, de fapt, ar trebui să ocupe locul al doilea sau al treilea în ordinea priorităţilor. Aşadar, întrebarea este…

Dacă spuneţi că Italia a scăzut mult, hai să ne gândim cum era înainte. Anglia se ocupa de manufactură şi probabil a pierdut 95% din industria manufacturieră. Germania se ocupa de manufactură şi a pierdut probabil 85% din industria manufacturieră. Spania se ocupa de manufactură şi a pierdut probabil (cifrele sunt mai mult sau mai puţin aproximative) 78%. Grecia se ocupa de manufactură şi a pierdut probabil 78%. Portugalia, la fel, se ocupa de manufactură, a pierdut probabil 90%. Din industria manufacturieră italiană, am pierdut, probabil, 50-60%. Dacă ne comparăm cu alţii, am pierdut mai puţin. Dar mai puţin dintr-un număr mai mare presupune că am pierdut mai mult decât alţii. Ca proporţie însă, înseamnă mai puţin. Pe de altă parte… soluţia este oare să cumpărăm din ce în ce mai ieftin? Nu, nu aceasta este soluţia. Soluţia, cred eu, este ca, în loc să cumpărăm 10 perechi de pantofi de proastă calitate, mai bine cumpărăm şase perechi de pantofi buni. Nu avem nevoie de 10 perechi de pantofi buni.

Apoi, dacă România, care importă încălţăminte în permanenţă, ştiu asta – pe vremuri venea un tren cu încălţăminte în România –, în loc să cumpere şase perechi de pantofi din străinătate, ar trebui să cumpere, probabil, doar cinci, iar pe a şasea să o producă local. Cu banii pe care îi câştigaţi din asta, le oferiţi oamenilor de lucru. Altminteri, va trebui să-i plătiţi la fel, fără ca ei să facă nimic. Deci, interesul naţional devine important pentru fiecare naţiune în parte. Trebuie să începem să spunem „Fabricat în România“ cu mândrie. Ar trebui să vă mândriţi cu lucrurile fabricate în România. Iar când spun „pantofi“ nu mă refer neapărat la pantofi.

Ce se întâmplă însă atunci când guvernele nu insistă în această direcţie?

Guvernele au o inteligenţă limitată. Inteligenţa lor se limitează la o singură întrebare: cât pot obţine eu din prăjitura asta?

Aşadar, nu e bine. Am făcut o schiţă. În schiţa mea, în 2001, aceasta era lumea de dinainte. Italia, de pildă, avea foarte puţini oameni bogaţi – care erau foarte bogaţi –, iar săraci nu avea aproape deloc. Deci aveam o clasă mijlocie uriaşă şi o clasă mijlocie inferioară. După părerea mea, o naţiune cu o astfel de structură este aproape perfectă. Când a început globalizarea, am intuit că vor apărea probleme. Şi astfel, piramida a devenit clepsidră: mai mulţi bogaţi, mai mulţi săraci, fără clasă de mijloc. În schiţa mea, am pus şi nişte flăcări, ele reprezentând războaiele. Am făcut schiţa asta şi în 2001 şi am spus atunci: aici ne va duce globalizarea. Toată lumea a râs de mine.

În orice caz, dacă luăm exemplul Italiei, vedem că o mulţime din afacerile întemeiate în anii ’60 sunt acum în faliment. Aşa se întâmplă şi în industria modei, şi în industria mobilei…

Pentru că „mai ieftin“ a devenit soluţia, iar lumea întreagă a început să migreze. Americanii au făcut această greşeală. S-au mutat în ţări precum China, cărora nu le pasă de restul lumii, ci doar de ele însele.

Aţi resimţit efectele acestei noi crize provocate de problemele economice, noul terorism? Simţiţi o modificare de mentalitate a consumatorului?

Ei bine, da, pentru că multe lucruri au pierdut din importanţă. Acum, eu lucrez în industria bijuteriilor, dar când vedem acest haos, toate aceste probleme, ne întrebăm dacă oamenii vor mai avea nevoie de bijuterii. Cel mai probabil, răspunsul este nu. Dar eu produc bijuterii, deci ce pot spune? Aşadar, ofer de lucru multor persoane.

De noi depind în mod direct circa 1.000 de persoane, probabil. Ce aş putea să fac? Să mă lipsesc de ele? Nu vreau asta.

În 2009, am fost singura companie producătoare de bijuterii care nu a concediat pe nimeni. Asta înseamnă că ori sunt eu fraier, ori există un fler. Pentru interesele companiei, nu a fost bine, dar a fost bine pentru oameni. Trebuie să ne gândim că, probabil, nu totul se învârte în jurul banilor. Compania are nevoie de bani ca să se regenereze. Am avut cheltuieli importante, dar am decis să nu facem restructurări de personal. Dacă aveam profit zero, puteam rezista aşa un an sau doi. După aceea, compania avea nevoie de bani, pentru că aveam cheltuieli: utilaje noi, computere noi, investiţii noi în publicitate – aveam nevoie de toate astea. Şi abia apoi puteam vinde. Deci am avut o filosofie diferită. V-am spus că sunt puţin diferit.

Împotriva tendinţelor.

Nouă ne pasă. Vreau să spun că toţi oamenii din Italia sunt prost plătiţi. În mod logic, ar trebui să câştige cu cel puţin 50% mai mult. Dar de unde să facem rost de aceşti bani? Când deja avem concurenţă în China, care plăteşte mai puţin. Ce-i de făcut? Aurul nu se găseşte pe toate drumurile la preţ redus. Diamante? Prea mulţi indieni, prea puţini cowboy. Fac parte din consiliul de administraţie al Comisiei Mondiale a Diamantelor. Ştiţi ce este asta? Am iniţiat un proces Kimberley, iar unul dintre principiile fondatoare ale procesului Kimberley este trasabilitatea diamantelor. Aşadar, ştiu. Nu câştigă suficient. Sunt oameni săraci. Vor mai mult, întotdeauna vor mai mult. Iar eu sunt împotriva tuturor acestor lucruri. Dar fac ceea ce îmi place şi asta este – nu mă pot întoarce la afacerea hotelieră. Probabil, voi face şi asta la un moment dat. Dar, în momentul de faţă, problema este că avem prea mulţi oameni de întreţinut, cum se spune. Suntem încântaţi să facem asta, le oferim de lucru unui număr de 119 companii din industria bijuteriilor. Aş putea să renunţ la o parte a acestor oameni, dar unii dintre ei sunt foarte importanţi, pentru că m-au ajutat pe mine să ajung important, m-au ajutat să învăţ, să cresc – şi ce facem cu ei? Îi suprimăm?

Sunteţi primul om într-o poziţie atât de importantă pe care îl aud spunând astfel de lucruri despre oamenii care l-au ajutat să ajungă aici. Nimeni nu îşi aminteşte, nimeni nu vrea să îşi amintească.

Da, dar, vedeţi dumneavoastră, ei nu au avut viaţa pe care am avut-o eu. Eu nu sunt asemenea acelor persoane şi nu e neapărat vorba despre mine – e vorba despre ceea ce mi-a oferit viaţa, făcându-mă să fiu diferit. Pentru că toţi ştiu că mi-am pierdut tatăl când eram foarte tânăr, apoi am pierdut-o pe mama, şi a trebuit să înfrunt viaţa de unul singur. Când eşti singur, e uşor să devii un om bun sau rău. Am avut o viaţă foarte grea. Dar, pe de altă parte, cunosc viaţa. Greu, dar am ajuns s-o cunosc.

(Material apărut în numărul din iulie 2017 al revistei Forbes Life România)